19 iulie 2013

E photoșopată!

     Cred că toată lumea a avut de-a face, la un moment dat, când era în discuție o poză, cu replica "E fotoșopată imaginea!". Există două tabere: cei care nu prelucrează pozele (decât eventual cu 2-3 clickuri), și cei care le prelucrează mult mai în profunzime, dorind să valorifice imaginea lor la capacitate maximă. Eu fac parte din tabăra celor care susțin cu vehemență faptul că postprocesarea (editarea) ar trebui realizată pentru marea majoritate a cadrelor trase cu un aparat fotografic. Imediat vă explic și de ce. Dar, înainte de asta, vă rog să reflectați la următorul lucru:
     Fără a avea intenția de a insulta industria fashion, gândiți-vă la urmatorul lucru: mari firme prezintă niște domnișoare pline de ruj, fard, rimel, creme și alte cosmetice, asortate cu o coafură în formă de urs care se cațără spre un cuib de păsări (wtf), și acestea sunt niște branduri menite să manipuleze clientul în a cumpăra produse vestimentare confecționate de respectiva companie, iar acest lucru este considerat normal și puțin blamat. În același timp, mulți arată cu degetul spre un fotograf care nu dorește decât să ajusteze imaginea proprie, pentru a reflecta percepția sa asupra momentului realizării fotografiei, iar acest gest este catalogat ca fiind unul grav (E Photoshop! Nu-i reală!). În altă ordine de idei, tot ceea ce vedem la televizor, în ziare, în reviste mondene, reclame și filme este prelucrat masiv, pentru a exprima perfecțiunea și a prosti (da, acesta este termenul corect) lumea, însă multe din reproșuri nu li se adresează lor, ci unor fotografi care creează artă, prin prisma propriei lor percepții.
Cum? ce?
     Nu. De fapt, totul se rezumă la percepție. În antichitate, statuile ce înfățișau oameni supraponderali, dezbrăcați, erau considerate artă. În prezent, un tablou cu un dreptunghi albastru, tăiat de o linie albă, este considerat artă (și a fost și vândut cu 43 milioane dolari).
Arta este o formă de manifestare.
Buuun. Sper că nu v-am convins. Sincer, sper că nu! Pentru ca trebuie să vedem și partea tehnică a problemei.
      Daca facem o poză cu o cameră digitală, și toți din cadru au ochii roșii, atunci... asta este realitatea?
     Daca realizăm o poză cu expunere lungă la o cascadă, din aparat va ieși un cadru "ne-natural", dar foarte plăcut privirii. Acea poză nu a fost prelucrată pe calculator. Așa este scoasă direct din aparat. Atunci asta este realitatea?
      Dacă facem o expunere de 7 ore la bolta cerească, noaptea, într-un loc fără nori sau poluare luminoasă, acele "star trails" vor reda o imagine pe care nimeni nu ar putea-o vedea vreodată cu ochiul liber. Totuși, nu e facută în Photoshop. Atunci asta e realitatea?
    Plaja dinamică este, probabil, unul dintre parametrii cuantificabili cei mai frecvent folosiți, când se realizează comparații cu capacitatea ochiului uman, de a surprinde un "cadru". Astfel, s-ar presupune că un aparat care reflectă "realitatea" este un aparat care are o plajă dinamică similară cu cea a ochiului uman.
     Dar ce plajă dinamică are ochiul uman? Prin definiție, ochiul este un organ care se adaptează condițiilor de iluminare din mediu, în mod permanent. Fără a dezbate implicațiile celulelor cu conuri și bastonașe, în realizarea unei imagini pe retină, trebuie de știut faptul că plaja dinamică a ochiului uman este dezbătută ca având o valoare cuprinsă între 14 și 24 de f-stops. Deși se estimează că retina are un contrast static de 6,5 f-stops, această valoare este una imediată, pe care noi nu o percepem în mod izolat, niciodată. Ceea ce vede ochiul, este transformat în semnale electrice și trimis pe această cale, la creier. Creierul interpretează semnalele electrice în mod continuu, și realizează o imagine de ansamblu a stimulilor vizuali receptați. De aceea, noi vedem o sumedenie de zone mai întunecate sau mai luminate în câmpul nostru vizual, dar ceea ce se formează în mintea noastră este "rezultanta vizuală" creată în creier, în urma combinării semnalelor electrice (provenite de la receptorii luminoși). Deci noi, cand ne referim la "ceea ce vede ochiul uman", ne referim la acea "rezultantă vizuală", formată prin ajustarea continuă a expunerii oculare, prin modificări permanente ale geometriei ochiului (aceasta este influențată și de afecțiuni ale cristalinului, corneei, lungimea axului ocular etc). De aceea, în urma efectuării tuturor acestor calcule, care durează câteva milisecunde, plaja dinamică "normalizată" a ochiului uman ajunge, în medie, la 20 f-stops.
     Și, dacă ne întoarcem la conceptul de realitate, atunci care realitate este mai corectă? Cea a unui om care suferă de hipermetropie, sau a unui miop? Sau poate realitatea unui om cu vedere normală, dar care suferă de vascularizare slabă, la nivelul ochilor? E greu să discernem care este "realitatea de bază", chiar și la nivelul ochiului în sine, fără a băga în discuție și aparatele fotografice.
     Dacă luăm camera fotografică cu cea mai mare plajă dinamică (14,4 f-stops) și vrem să obținem plaja dinamică maximă, percepută de ochiul uman, ar trebui să compensăm cu încă 6 cadre, la diferență de 2 f-stops între fiecare (pentru a avea 6 f-stops pentru zona subexpusă, și încă 6 pentru zona supraexpusă). Adunând 6 și cu încă 6, la cele 14,4 f-stops de la care am pornit, ajungem la 26,4 f-stops (aproximativ). Deci doar compensând cu 6 cadre, la valoarea maximă de f-stops dintre ele (2 f-stops), pe dslr-ul cu cea mai mare plaja dinamică din prezent, putem ajunge la plaja dinamică a ochiului uman. Deja am demonstrat că nu există în prezent cameră foto comercială, capabilă să înregistreze plaja dinamică a ochiului uman.
     Și așa am ajuns la HDR (plaja dinamică ridicată). Ochiul vede în HDR, și chiar panoramic (ținând cont că avem și vedere periferică, nu doar frontală). Din acest motiv, imaginile HDR, ni se par atât de frumoase, întrucât "satisfac" întreaga plajă dinamică necesară ochiului, pentru a înțelege un cadru (nu mă refer aici la acele HDR ilustrative, cu efect "grunge", exagerate ca plajă dinamică, și ca saturație), ca și cum ochiul nostru ar privi acea scenă în natură, și nu în spatele unui ecran.
     Realitatea e că pe piață există camere foarte proaste și camere foarte bune (și tot ce e între).
     Camerele digitale au diferite tipuri de senzori, cu diferite valori ale plajelor dinamice. Deci, fiecare model de aparat foto va surprinde o plajă dinamică mai largă sau mai restransă. Adică o realitate mai bogată în detalii, sau nu. Atunci realitatea cărui model de aparat este mai...reală?
     Atunci când descarci o poză de pe o cameră proastă, nu va arăta la fel ca poza realizată pe o cameră bună. Atunci, mai avem dreptul să spunem "Poza reală e așa cum o scoți direct din aparat", când deja vorbim de două realități diferite? Există doar o singură realitate, și un singur mod de abordare a acelui cadru de către fotograful care l-a realizat. Acel mod de abordare se referaă la imaginea finală, prelucrată conform dorințelor sale.
     Dacă v-am pierdut pe parcurs, tot ce am spus mai sus face aluzie la faptul că nici o cameră fotografică nu va reflecta realitatea (indiferent de preț, producător, model sau specificații tehnice).
     Majoritatea camerelor foto salvează pozele în format "JPG". Prin definiție, această extensie presupune deja o compresie "lossy" (cu pierdere de informații). Deci, data viitoare cand descărcați o poză de pe aparatul vostru, în format JPG, să vă gândiți că aparatul deja a editat-o (i-a aplicat o compresie, alături de alți algoritmi de contrast, saturație și sharpness).
     Bun, dar putem să ne intrebăm "Daca trag RAW, cu un DSLR, se mai modifică ceva?". Nu se mai modifică nimic, atunci când tragem RAW, pentru că, așa cum sugerează și numele (raw = brut), nu se mai realizează nici o prelucrare în interiorul camerei. Însă, tocmai asta este și rolul unui fișier RAW, de a lăsa libertate cât mai mare de prelucrare în calculator, având cât mai multă informație. Deci ne îndreptăm din nou, spre prelucrarea pe calculator.
     Practic, având la dispoziție fișiere RAW, putem să ne apropiem mai mult de plaja dinamică a ochiului uman, decât dacă am prelucra un JPG. Deci prelucrarea nu este doar permisă în cazul fișierelor RAW, ci chiar necesară, pentru a ajunge la rezultatul dorit.
     O altă problemă se referă la faptul că foarte multe aparate foto oferă posibilitatea de a face ajustări direct din cameră, înainte de a realiza fotografiile. Mulți vor recunoaște aceste ajustări, ca "Modurile" de fotografie ("Răsărit", "Flowers", "Portret", "Peisaj", "Copil", "Sport" etc). Fiecare din aceste moduri, are niște parametri presetați, pentru ISO, viteza obturatorului, saturație, contrast etc.
     Deci simpla existență a acestor moduri presupune faptul că aparatul nu va ști niciodată toate situațiile de fotografiere la care este supus, și atunci are nevoie de un mic ajutor de la noi, prin selecția modului cel mai potrivit pentru scena respectivă.
     Pe langă aceste setări "generale", unele aparate mai avansate (majoritatea DSLR-urilor) au opțiuni mai fine de fotografiere, denumite diferit, în funcție de producător (Picture Control; Picture Styles; Custom Images etc). Umblând la aceste setări (contrast, saturație/vividness, sharpness etc), noi ii spunem aparatului să altereze produsul final. Deci.... modificăm "realitatea" unei poze, chiar înainte ca acea poză să fie făcută. Și atunci, nu e tot editată de noi?
     Hai să presupunem că aceste moduri sunt lăsate în pace (aparatul "știe" din fabrică cum să facă o poză), dar totuși folosim... filtre. DA, filtre!
     Care ar fi legatura cu subiectul? Păi e foarte mare, pentru că, utilizând filtre, putem să modificăm dramatic rezultatul final al unei fotografii.
     Să revenim la exemplul cu expunerea lungă. Dacă vrem să surprindem mișcarea apei dintr-o cascadă, avem 2 variante:
          1. O "înghețăm"
          2. Surprindem "urma" apei, printr-o expunere lungă.
     Deși nu umblăm decât la un buton (mai degrabă o rotiță), rezultatul se schimbă dramatic, devenind ceva ce ochiul nu va putea percepe niciodată, fără ajutorul unei camere foto. Același efect de "ireal", prin prelungirea expunerii, se poate obține cu filtre ND. Astfel, obținem o poză extraordinară, fără să edităm nimic! Atunci.... asta nu mai este de condamnat? Păi... n-am surprins "realitatea". Dar totuși n-am editat nimic... Atunci asta este realitatea?
     Mai putem vorbi de filtrul polarizator, care elimină din reflexii și saturează un anumit segment din spectrul electromagnetic vizibil, și produce uneori, rezultate diferite de realitatea percepută de ochi, în acel moment. Atunci asta este realitatea?
     Dacă mai aducem în discutie și filtrele colorate, care modifică total balansul de alb al unei fotografii... atunci situația este ca și lămurită.
     Deci, folosind filtre, obținem frecvent imagini "ireale", dar ne-editate în Photoshop. Și atunci, lăsăm camera să-și facă ea de cap? Sau încercăm să facem ulterior și retușuri în Photoshop?
     De multe ori, surprindem un cadru foarte frumos, însă ne-a zburat o pasăre sau o insectă prin fața obiectivului, exact când am declanșat. Păi nu ar fi păcat să lăsăm acel punct negru să ne strice cadrul? Eu cred că toți ar vrea să bage puțin imaginea în Photoshop și să-l îndepărteze. De altfel, există numeroase cazuri în care vrem să eliminăm/corectăm un element redundant sau neplăcut, din punct de vedere estetic, din poza noastră. Atunci, parcă nu mai condamnăm așa de tare Photoshop-ul, nu?
     În altă ordine de idei, Photoshop nu este singurul program de editat poze. Pe internet există sute/mii de programe de editare foto care fac, in esență, același lucru: modifică imagini.
     Aparatul foto trebuie privit ca un penson, iar senzorul (respectivul filmul fotografic) este planșa. Ceea ce un fotograf "pictează" pe senzor, este inspirat din mediu, și atunci ar trebui să aibă voie să se exprime așa cum știe/crede/vrea el. Nu?
     Trăgând linie, ajung să cred că replica "E photoșopată!", e folosită mai degrabă de acei oameni cărora nu le pasă prea mult de imaginile surprinse de propria lor persoană, și vor doar să condamne nejustificat o imagine frumoasă, pe care ei nu vor reuși să o realizeze niciodată.
      Subiectul este unul care va suferi nesfârșite dezbateri, neputând fi epuizat niciodată. Însă, sper că am adus suficiente argumente (deși ele sunt în număr înzecit), încât să vă lămuresc că totuși replica "E făcută-n Photoshop!" nu-și are rostul.

      Editare chibzuită!


Trimiteri bibliografice:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu