Cred
că toată lumea a avut de-a face, la un moment dat, când era în discuție o poză,
cu replica "E fotoșopată imaginea!". Există două
tabere: cei care nu prelucrează pozele (decât eventual cu 2-3 clickuri), și cei
care le prelucrează mult mai în profunzime, dorind să valorifice imaginea lor
la capacitate maximă. Eu fac parte din tabăra celor care susțin cu vehemență
faptul că postprocesarea (editarea) ar trebui realizată pentru marea majoritate
a cadrelor trase cu un aparat fotografic. Imediat vă explic și de ce. Dar, înainte
de asta, vă rog să reflectați la următorul lucru:
Fără
a avea intenția de a insulta industria fashion, gândiți-vă la urmatorul lucru:
mari firme prezintă niște domnișoare pline de ruj, fard,
rimel, creme și alte cosmetice, asortate cu o coafură în formă de urs care se cațără spre un cuib de păsări (wtf), și acestea sunt niște branduri menite să manipuleze clientul în a cumpăra
produse vestimentare confecționate de respectiva companie, iar acest lucru este
considerat normal și puțin blamat. În același timp, mulți arată cu degetul spre
un fotograf care nu dorește decât să ajusteze imaginea proprie, pentru a
reflecta percepția sa asupra momentului realizării fotografiei, iar acest gest este
catalogat ca fiind unul grav (E Photoshop! Nu-i reală!). În altă ordine de
idei, tot ceea ce vedem la televizor, în ziare, în reviste mondene, reclame și
filme este prelucrat masiv, pentru a exprima perfecțiunea și a prosti (da, acesta
este termenul corect) lumea, însă multe din reproșuri nu li se adresează lor,
ci unor fotografi care creează artă, prin prisma propriei lor percepții.
Cum? ce?
Nu.
De fapt, totul se rezumă la percepție. În antichitate, statuile ce înfățișau
oameni supraponderali, dezbrăcați, erau considerate artă. În prezent, un
tablou cu un dreptunghi albastru, tăiat de o linie albă, este considerat
artă (și a fost și vândut cu 43 milioane dolari).
Arta este o formă de manifestare.
Buuun. Sper că nu v-am convins. Sincer, sper
că nu! Pentru ca trebuie să vedem și partea tehnică a problemei.
Daca
facem o poză cu o cameră digitală, și toți
din cadru au ochii roșii, atunci... asta este realitatea?
Daca
realizăm o poză cu expunere lungă la
o cascadă, din aparat va ieși un cadru "ne-natural", dar foarte
plăcut privirii. Acea poză nu a fost prelucrată pe calculator. Așa este scoasă
direct din aparat. Atunci asta este realitatea?
Dacă
facem o expunere de 7 ore la bolta
cerească, noaptea, într-un loc fără nori sau poluare luminoasă, acele
"star trails" vor reda o imagine pe care nimeni nu ar putea-o vedea
vreodată cu ochiul liber. Totuși, nu e facută în Photoshop. Atunci asta e
realitatea?
Plaja
dinamică este, probabil, unul dintre parametrii cuantificabili cei mai
frecvent folosiți, când se realizează comparații cu capacitatea ochiului uman,
de a surprinde un "cadru". Astfel, s-ar presupune că un aparat care
reflectă "realitatea" este un aparat care are o plajă dinamică
similară cu cea a ochiului uman.
Dar
ce plajă dinamică are ochiul uman? Prin definiție, ochiul este un organ care se
adaptează condițiilor de iluminare din mediu, în mod permanent. Fără a dezbate
implicațiile celulelor cu conuri și bastonașe, în realizarea unei imagini pe
retină, trebuie de știut faptul că plaja dinamică a ochiului uman este
dezbătută ca având o valoare cuprinsă între 14 și 24 de f-stops. Deși se
estimează că retina are un contrast static de 6,5 f-stops, această valoare este
una imediată, pe care noi nu o percepem în mod izolat, niciodată. Ceea ce vede
ochiul, este transformat în semnale electrice și trimis pe această cale, la
creier. Creierul interpretează semnalele electrice în mod continuu, și
realizează o imagine de ansamblu a stimulilor vizuali receptați. De aceea, noi
vedem o sumedenie de zone mai întunecate sau mai luminate în câmpul nostru
vizual, dar ceea ce se formează în mintea noastră este "rezultanta
vizuală" creată în creier, în urma combinării semnalelor electrice
(provenite de la receptorii luminoși). Deci noi, cand ne referim la "ceea
ce vede ochiul uman", ne referim la acea "rezultantă vizuală",
formată prin ajustarea continuă a expunerii oculare, prin modificări permanente
ale geometriei ochiului (aceasta este influențată și de afecțiuni ale cristalinului,
corneei, lungimea axului ocular etc). De aceea, în urma efectuării tuturor
acestor calcule, care durează câteva milisecunde, plaja dinamică
"normalizată" a ochiului uman ajunge, în medie, la 20 f-stops.
Și,
dacă ne întoarcem la conceptul de realitate, atunci care realitate este mai
corectă? Cea a unui om care suferă de hipermetropie, sau a unui miop? Sau poate
realitatea unui om cu vedere normală, dar care suferă de vascularizare slabă,
la nivelul ochilor? E greu să discernem care este "realitatea de
bază", chiar și la nivelul ochiului în sine, fără a băga în discuție și
aparatele fotografice.
Dacă
luăm camera fotografică cu cea mai mare plajă dinamică (14,4 f-stops) și vrem să
obținem plaja dinamică maximă, percepută de ochiul uman, ar trebui să compensăm
cu încă 6 cadre, la diferență de 2 f-stops între fiecare (pentru a avea 6
f-stops pentru zona subexpusă, și încă 6 pentru zona supraexpusă). Adunând 6 și
cu încă 6, la cele 14,4 f-stops de la care am pornit, ajungem la 26,4 f-stops
(aproximativ). Deci doar compensând cu 6 cadre, la valoarea maximă de f-stops
dintre ele (2 f-stops), pe dslr-ul cu cea mai mare plaja dinamică din prezent,
putem ajunge la plaja dinamică a ochiului uman. Deja am demonstrat că nu există
în prezent cameră foto comercială, capabilă să înregistreze plaja dinamică a
ochiului uman.
Și
așa am ajuns la HDR (plaja dinamică ridicată). Ochiul vede în HDR, și chiar
panoramic (ținând cont că avem și vedere periferică, nu doar frontală). Din
acest motiv, imaginile HDR, ni se par atât de frumoase, întrucât
"satisfac" întreaga plajă dinamică necesară ochiului, pentru a
înțelege un cadru (nu mă refer aici la acele HDR
ilustrative, cu efect "grunge", exagerate ca plajă dinamică, și
ca saturație), ca și cum ochiul nostru ar privi acea scenă în natură, și nu în
spatele unui ecran.
Realitatea
e că pe piață există camere foarte proaste și camere foarte bune (și tot ce e între).
Camerele
digitale au
diferite tipuri de senzori, cu diferite valori ale plajelor dinamice. Deci,
fiecare model de aparat foto va surprinde o plajă dinamică mai largă sau mai
restransă. Adică o realitate mai bogată în detalii, sau nu. Atunci realitatea cărui
model de aparat este mai...reală?
Atunci
când descarci o poză de pe o cameră proastă, nu va arăta la fel ca poza
realizată pe o cameră bună. Atunci, mai avem dreptul să spunem "Poza reală
e așa cum o scoți direct din aparat", când deja vorbim de două
realități
diferite? Există doar o singură realitate, și un singur mod de abordare
a acelui cadru de către fotograful care l-a realizat. Acel mod de abordare se
referaă la imaginea finală, prelucrată conform dorințelor sale.
Dacă
v-am pierdut pe parcurs, tot ce am spus mai sus face aluzie la faptul că nici o
cameră fotografică nu va reflecta realitatea (indiferent de preț, producător,
model sau specificații tehnice).
Majoritatea
camerelor foto salvează pozele în format "JPG". Prin definiție, această
extensie presupune deja o compresie "lossy" (cu pierdere de informații).
Deci, data viitoare cand descărcați o poză de pe aparatul vostru, în format
JPG, să vă gândiți că aparatul deja a editat-o (i-a aplicat o compresie, alături
de alți algoritmi de contrast, saturație și sharpness).
Bun,
dar putem să ne intrebăm "Daca trag RAW, cu un DSLR, se mai modifică
ceva?". Nu se mai modifică nimic, atunci când tragem RAW, pentru că, așa
cum sugerează și numele (raw = brut), nu se mai realizează nici o prelucrare în
interiorul camerei. Însă, tocmai asta este și rolul unui fișier RAW, de a lăsa
libertate cât mai mare de prelucrare în calculator, având cât mai multă informație.
Deci ne îndreptăm din nou, spre prelucrarea pe calculator.
Practic,
având la dispoziție fișiere RAW, putem să ne apropiem mai mult de plaja
dinamică a ochiului uman, decât dacă am prelucra un JPG. Deci prelucrarea nu
este doar permisă în cazul fișierelor RAW, ci chiar necesară, pentru a ajunge
la rezultatul dorit.
O
altă problemă se referă la faptul că foarte multe aparate foto oferă
posibilitatea de a face ajustări direct din cameră, înainte de a realiza
fotografiile. Mulți vor recunoaște aceste ajustări, ca "Modurile" de
fotografie ("Răsărit", "Flowers", "Portret",
"Peisaj", "Copil", "Sport" etc). Fiecare din
aceste moduri, are niște parametri presetați, pentru ISO, viteza obturatorului,
saturație, contrast etc.
Deci
simpla existență a acestor moduri presupune faptul că aparatul nu va ști
niciodată toate situațiile de fotografiere la care este supus, și atunci are
nevoie de un mic ajutor de la noi, prin selecția modului cel mai potrivit
pentru scena respectivă.
Pe
langă aceste setări "generale", unele aparate mai avansate
(majoritatea DSLR-urilor) au opțiuni mai fine de fotografiere, denumite
diferit, în funcție de producător (Picture Control; Picture Styles; Custom
Images etc). Umblând la aceste setări (contrast, saturație/vividness, sharpness
etc), noi ii spunem aparatului să altereze produsul final. Deci.... modificăm "realitatea"
unei poze, chiar înainte ca acea poză să fie făcută. Și atunci, nu e tot
editată de noi?
Hai
să presupunem că aceste moduri sunt lăsate în pace (aparatul "știe"
din fabrică cum să facă o poză), dar totuși folosim... filtre. DA, filtre!
Care
ar fi legatura cu subiectul? Păi e foarte mare, pentru că, utilizând filtre,
putem să modificăm dramatic rezultatul final al unei fotografii.
Să
revenim la exemplul cu expunerea lungă. Dacă vrem să surprindem mișcarea apei dintr-o
cascadă, avem 2 variante:
1.
O "înghețăm"
2.
Surprindem "urma" apei, printr-o expunere lungă.
Deși
nu umblăm decât la un buton (mai degrabă o rotiță), rezultatul se schimbă dramatic, devenind ceva ce ochiul nu va putea
percepe niciodată, fără ajutorul unei camere foto. Același efect de "ireal",
prin prelungirea expunerii, se poate obține cu filtre ND. Astfel, obținem o
poză extraordinară, fără să edităm nimic! Atunci.... asta nu mai este de condamnat?
Păi... n-am surprins "realitatea". Dar totuși n-am editat nimic...
Atunci asta este realitatea?
Mai
putem vorbi de filtrul polarizator, care elimină din reflexii și saturează un
anumit segment din spectrul electromagnetic vizibil, și produce uneori,
rezultate diferite de realitatea percepută de ochi, în acel moment. Atunci asta
este realitatea?
Dacă
mai aducem în discutie și filtrele colorate, care modifică total balansul de
alb al unei fotografii... atunci situația este ca și lămurită.
Deci,
folosind filtre, obținem frecvent imagini "ireale", dar ne-editate în
Photoshop. Și atunci, lăsăm camera să-și facă ea de cap? Sau încercăm să facem
ulterior și retușuri în Photoshop?
De multe ori, surprindem un cadru foarte
frumos, însă ne-a zburat o pasăre sau o insectă prin fața obiectivului, exact când
am declanșat. Păi nu ar fi păcat să lăsăm acel punct negru să ne strice cadrul?
Eu cred că toți ar vrea să bage puțin imaginea în Photoshop și să-l îndepărteze.
De altfel, există numeroase cazuri în care vrem să eliminăm/corectăm un element
redundant sau neplăcut, din punct de vedere estetic, din poza noastră. Atunci,
parcă nu mai condamnăm așa de tare Photoshop-ul, nu?
În
altă ordine de idei, Photoshop nu este singurul program de editat poze. Pe
internet există sute/mii
de programe de editare foto care fac, in esență, același lucru: modifică
imagini.
Aparatul
foto trebuie privit ca un penson, iar senzorul (respectivul filmul fotografic) este
planșa. Ceea ce un fotograf "pictează" pe senzor, este inspirat din
mediu, și atunci ar trebui să aibă voie să se exprime așa cum știe/crede/vrea
el. Nu?
Trăgând linie, ajung să cred că replica "E photoșopată!", e folosită mai
degrabă de acei oameni cărora nu le pasă prea mult de imaginile surprinse de
propria lor persoană, și vor doar să condamne nejustificat o imagine frumoasă,
pe care ei nu vor reuși să o realizeze niciodată.
Subiectul este unul care va suferi nesfârșite
dezbateri, neputând fi epuizat niciodată. Însă, sper că am adus suficiente
argumente (deși ele sunt în număr înzecit), încât să vă lămuresc că totuși
replica "E făcută-n Photoshop!" nu-și are rostul.
Editare chibzuită!
Trimiteri bibliografice:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu