28 iulie 2012

Timelapse showreel 2011

              Multă vreme a trecut, de când o postare n-am mai făcut... Dar sper să compensez "cantitatea" redusă a postărilor, prin calitate. S-a împlinit 1 an și jumătate, de când mi-am cumpărat DSLR-ul, și abia am reușit sa fac 2 filme de timelapse-uri (celălalt este clipul cu Ceahlăul)... ceapa mamii lui de timp!
               Recunosc că n-am planificat foarte bine ieșirile, în timpul cărora am capturat toate imaginile regăsite in showreel, fapt pentru care nu toate încadrările sunt gândite din punctul de vedere al unui film final unitar, însă cred că am reușit să îmbin cât mai bine materialele. Mai pe românește, am lucrat cu ce-am avut :)
                Și acum, că tot am pomenit de termenul "showreel", simt nevoia să detaliez puțin. "Reel"ul se referă la o succesiune de materiale vizuale (cele mai bune), îmbinate într-un scurt clip, dintr-o anumită perioadă de timp. Practic, ar putea fi echivalat cu un filmuleț de prezentare, cu cele mai reușite cadre dintr-un an de zile.
                Sunt numeroase aspecte de care nu sunt mulțumit, însa după zeci de încercări eșuate de a repara defectele, m-am lăsat păgubaș. Am învațat astfel că, jumătatea de muncă din teren este la fel de importantă, ca și prelucrarea de acasă.
                Dintre problemele nerezolvate, menționez:

- flicker tipic, de brightness
- flicker de balans de alb (pentru secvențele de astrofotografie)
- încadrare ușor "descentrată"
- lungimea scurtă a unor secvențe (doar pentru că n-am calculat corect numărul necesar de cadre, pentru clipul final), din cauza cărora n-am avut de unde să mai tai din anumite secvențe
- lipsa unei idei unitare, ușor observabile pe tot parcursul clipului (pe jumate sunt scuzat, având în vedere natura clipului = showreel)
- nu am putut exporta filmul la o calitate mai mare (încă învăț miile de setări peste care trebuie să treci, când randezi...). Ce zici? Da, se poate și o calitate mai mare: chiar 4K, la detalii maxime (cine știe, poate pe viitor....)
- pixeli morți la astrofotografie, din cauza expunerilor lungi (aparatul e problema, în pofida upgrade-urilor de firmware)
- starlapse-urile (timelapseurile de natura astrofotografică) au destul de mult zgomot de imagine, însă este tot ce-am putut obține cu Nikonul meu, și obiectivele din dotare

De menționat faptul că, atunci când tragi cadrele, totul trebuie setat pe modul MANUAL. Totul!
Nu sunt extaziat de munca mea, însă este pentru prima dată când sunt mulțumit de rezultat.

               Câteva statistici "behind the scenes":

- 13 secvente de timelapse (He he, numărul meu norocos! :D)
- o medie de 15-20 giga de tiff-uri generate, pentru fiecare secvență (media este doar pentru secvențele finale de timelapse; nu intră în calcul și încercările eșuate)
- a fost generat un total care depășește 350-400 giga de poze, cu tot cu încercările nereușite
- luând în calcul numărul pozelor originale, dar și cele pe care le-am obținut din acestea, aproximez că am gestionat între 70.000 și 80.000 poze
- de la prima filmare realizată, și până la exportul fișierului final, au trecut 319 zile
- numărul de ore dedicat învățării unei bune realizări (atât în teren, cât și ca postprocesare) a timelapse-urilor se ridică undeva la câteva sute de ore (cine le-a mai numărat?)
- numărul programelor utilizate în prelucrare: 7 (utilizate exclusiv în prelucrarea și gestionarea pozelor și a timelapseurilor finale)
- echipament utilizat: Nikon D7000 + Nikon 18-105 mm + Samyang 8 mm (fisheye) + Nikon 55-200 mm + altele accesorii (trepied, grip etc)
- peri albi scoși: fără număr
- implicare: totală
            
            Se zice că o poză face cât o mie de cuvinte. Atunci un timelapse face de mii de ori același lucru. Perfecțiunea nu poate fi atinsă, însă cred ca toți ar trebui să tindem spre ea, altfel nu ne rămâne decât să ne complacem în plafonarea noastră.
            Iar acum, ca să nu închei ca din topor, vă las cu un singur gând. Un citat de pe peretele refugiului Gențiana: "Nu anii din viața ta contează, ci viața din anii tăi!" - Abraham Lincoln

                Vizionare placută! 

            P.S. Recomand să vizionați în FULL HD, cu muzica dată pe volum ridicat!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu